Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
CĂRUȚA COMERCIALĂ MUNTENEASCĂ
O incursiune în breasla cărăușiei implică cunoașterea mijloacelor de transport tradiționale din România, fiind o temă deosebit de importantă care face încă obiectul cercetărilor.
Performanţele construirii acestor mijloace de transport tradiţionale se evidenţiază în țara noastră, în secolul XIX și începutul secolului XX, datorită progreselor determinate de dinamica mai multor factori economici:
- dezvoltarea agriculturii şi meşteşugurilor;
- dezvoltarea comerţului şi a oraşelor.
Necesitatea schimburilor comerciale care să asigure cerințele orașelor și târgurilor a intensificat colaborarea între regiuni care aveau un anumit specific de producție. Dacă sudul și estul țării se remarcau în special prin producția de cereale și pește, partea de nord și de vest se remarca prin materii prime și meșteșuguri.
Cărăușia se dezvoltă ca breaslă, având un rol major în transporturile locale, dar și în relațiile comerciale care implicau parcurgerea unor distanțe destul de mari între județe.
Felul mărfurilor transportate implica o specializare a transporturilor, adaptate acestor cerințe.
Dacă ne imaginăm un drum comercial funcțional până în perioada interbelică care copia cursul râului Ialomița, de la vărsarea în Dunăre, care urca spre Dridu (Ialomița), apoi spre Valea Prahovei și mai departe chiar, străbătut de căruțele comerciale muntenești care tranzacționau diverse mărfuri, la schimb cu cerealele din Câmpia Bărăganului, putem însuma sute de kilometri parcurși în trapul cailor. Toate aceste distanțe imense, parcurse de care și căruțe, își lăsau urmele asupra uzurii acestora, fiind aproape imposibil să nu necesite reparații, de multe ori efectuate de cărăuși.
Astfel, nu se pleca la drum fără cric pentru căruță și ladă de scule. Drumurile nu erau amenajate, deseori gropile, vegetația spontană, greutatea mărfii puneau în dificultate aceste vehicule.
Dar ce conținea o astfel de ladă de scule? Deschizând-o, în această ladă se puteau găsi:
Ø Chei hexagonale pentru piulițele butucului căruțelor;
Ø Clește, pentru întrebuințări diverse;
Ø Ciocan, pentru eventuale montări sau demontări sau reglaje ale unor componente ale căruței;
Ø Daltă pentru cioplit părți grosiere;
Ø Cuțitoaie pentru șlefuit;
Ø Caiele pentru potcoave;
Ø Dihorniță, pentru uns osiile căruței;
Ø Fierăstrău, adesea fiind nevoie de meșterirea unei osii noi;
Ø Coarbă pentru găurit și realizat anumite locașuri.
Acest tip de căruță, căruța comercială muntenească se încadrează din punct de vedere constructiv în categoria mijloacelor de transport destinate pentru parcurgerea distanțelor lungi. Țesătura din pânză de in, din componența coviltirului, avea rolul de a proteja atât de căldură cât și de ploaie, inul având proprietăți speciale fiind frecvent utilizat pentru astfel de copertine pentru căruțe comerciale.
Scoarțele, prevăzute cu țepușe, foloseau la etalarea mărfurilor în coșuri.
Privind prin lentila timpului, aceste aspecte ale vremurilor trecute se concretizează în pagini de istorie concrete, aspecte care pot fi decelate în depozitele și spațiile expoziționale ale Muzeului Național al Agriculturii.
Muzeograf
Fideliu Rubinescu-Ostriceanu
MUZEUL NAŢIONAL AL AGRICULTURII Slobozia
