Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
Sticlă de bere LUTHER
Fiindcă este vară, soarele arde și, pe caniculă, chiar dacă doctorii nu recomandă, așa cum spunea un anonim, „ce poate fi mai bun decât o bere rece? Două beri reci...”, în articolul de astăzi vă vom prezenta o sticlă de bere LUTHER din patrimoniul Muzeului Național al Agriculturii, însoțită de istoria acestei fabrici producătoare de bere din țara noastră.
Sticla de bere LUTHER, ce face obiectul acestui articol, este o sticlă transparentă de nuanţă de verde („sticlă de pădure”), suflată în formă, cu corp cilindric, care se continuă cu un gât alungit, buză îngroşată, uşor răsfrântă și fundul este uşor convex. Prezintă înscrisuri în relief, şi anume: pe corp – „FABRICA DE BERE LUTHER S.A. BUCUREŞTI 1943” şi „STICLA GOALĂ ESTE PROPRIETATE NETRANSMISIBILĂ”, iar pe fund- 1943. Are o capacitate de 650 ml.
Istoria Fabricii de bere LUTHER începe în anul 1869, când Erhard LUTHER, un tânăr industriaș german (n. 04.07.1841, Kainsbach/Bavaria, d. 27.06.1890, București), fondează în apropierea Podului de Pământ, la nr. 36, pe un teren situat între strada Basarab și strada Rosetti, o fabrică de bere care îi va purta numele. Înainte de a deschide această fabrică, Luther își făcuse ucenicia în fabrica de bere Czipser din București, așa că, în noua fabrică înființată, aplică rețetele învățate și începe să producă bere, malț și gheață de înaltă calitate, astfel încât devine furnizor brevetat al Casei Regale. Acest lucru era menționat pe etichetele sticlelor de bere Luther. În anul 1883, Erhard Luther primește pentru ”producția de bere specială”, medalia de aur la Expoziția Agricolă și o diplomă de onoare a Expoziției Cooperativelor. Ca o consecință a acestor merite, în anul 1884, Luther primește cetățenia română. Berea Luther se bucura de prestigiu și avea mare căutare atât în localurile elegante din „micul Paris”, cât și în restaurantele și hanurile frecventate de oameni de tot felul. Între anii 1885-1890, Erhard Luther cumpără terenuri în apropierea fabricii, cu intenția ridicării unei noi fabrici de bere, dar moartea lui neașteptată, în anul 1890, o obligă pe soția sa, Sofia Luther, să preia conducerea companiei. Spirit antreprenorial strălucit, Sophia reușește să dezvolte fabrica, astfel încât, în anul 1984, în Anuarul Bucureștilor a fost publicată o reclamă în care se amintea că ”forța productivă anuală a fabricii este de 80.000 de hectolitri de bere, iar în depozitele sale se află un depozit de 600.000 până la 1.000.000 de litri de bere de cea mai bună calitate”.
În anul 1894, Sophia Luther se căsătorește cu industriașul Dumitru Marinescu Bragadiru, cel care deținea Fabrica de bere Bragadiru, și fabrica primește până în 1905, la divorțul acestora, numele de BRAGADIRU. Din acest moment și până la naționalizarea sa, fabrica revine la vechiul nume, Fabrica de bere LUTHER, iar berea își reia numele de „bere LUTHER”. Reluarea numelui emblematic inițial duce la creșterea cererii, de unde și o creștere a producției.
În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, bombardamentele distrug o mare parte din fabrică, iar în timpul ocupației germane a Bucureștiului, fabrica a fost închisă, mașinile sale fiind folosite în scopuri legate de război. După naționalizarea din 1948, fabrica se va numi Întreprinderea de Bere București – Fabrica „Grivița Roșie”. În anii ʹ70, numele a fost schimbat în Fabrica Gambrinus. În anul 1993, marca Gambrinus este înregistrată la OSIM.
Din vechea Fabrică de bere LUTHER s-au păstrat trei clădiri istorice care au fost introduse în Lista Monumntelor istorice, mărturii valoroase ale patrimoniului industrial din țara noastră.
Petre-Filip Magdalena, muzeograf
MUZEUL NAŢIONAL AL AGRICULTURII Slobozia
