Moşia Perieţi era cunoscută din vechime sub diferite denumirile de Moşia Poenari, Moşia Poenaru sau Moşia Poenaru-Bordea. Aceasta se învecina cu terenurile moşnenilor din Poiana şi avea drept una dintre liniile hotar, râul Ialomiţa. Printre loturile sale de teren, cuprindea o parte din vechile moşii Motâlva, Lăscoiul şi Frunzoaica, precum şi alte mici întinderi de pământ cu câteva cătune.
Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în anul 1919 moşia a fost a senatorului Ioan Poenaru-Bordea. Locul reşedinţei de vară a familiei era conacul din Perieţi, situat în satul cu acelaşi nume. Casa era construită într-un stil arhitectural la modă, ce îmbina în mod plăcut vechi elemente ale arhitecturii cu elemente novative din Europa de la acea vreme.
Moşia deţinută avea pe întinsul ei Lacul Schiauca şi alte câteva mici cătune. Tot aici erau amplasate un han, acest fapt dovedind că terenul cuprindea răscrucea unor drumuri comerciale, şi o moară. Lacul Schiauca asigura consumul de peşte necesar familiei. După 1890 există documente, care atestă faptul că excesul de peşte capturat era comercializat unor diverşi comercianţi, mai ales din Bucureşti. O altă sursă de venit a moşiei o constau turma de oi deţinută şi, într-o mai mică măsură, loturile plantate cu grâu sau porumb.
Ultimul posesor al întregului teren al moşiei, avocatul Ioan Poenaru-Bordea, a crescut suprafaţa loturilor de pe propriu domeniu prin achiziţia unor diferite zone din jurul cătunului Poenaru-Bordea, satul Perieţi de mai târziu. Aici, în localitatea de reşedinţă, boierul mai sus numit, a construit pe cheltuiala sa şcoala şi gara. Mai mult decât atât terenul necesar pentru reţeaua feroviară şi reţeaua de telegrafiere a fost folosit din loturile deţinute de boier. Astfel, cu eforturile sale linia ferată şi căile noderne de comunicaţii au fost "aduse" în sat. Drept dovadă sunt documentele vremii care atestă faptul că, şcoala şi gara din sat se regăseau încă sub denumirea de Poenaru-Bordea. inclusiv în anul 1949.
În anul 1918, printr-un testament legal, a numit legatar testamentar pe nepotul său prin alianţă, doctorul Ioan Stoianovici. Astfel, Moşia Perieţi a fost moştenită de familia Stoianovici. În anul 1922, Ioan Stoianovici se recăsătoreşte cu Lelia Urdărianu, descendenta familiei de boieri Urdăreanu din Oltenia. În anii 1923 şi 1925, în familia nou formată, se nasc Ileana şi Şerban, ultimii descendenţi ai ramurei familiale care a deţinut Moşia Perieţi.
După decesul doctorului Ioan Stoianovici, în anul 1926, moşia s-a împărţit între soţia acestuia, Lelia Stoianovici, copii minori Ileana şi Şerban şi fiica sa din prima căsătorie, Sofia căsătorită Romanescu. Succesiunea moştenirii domeniului din Perieţi va dura peste 10 ani. În anul 1934, odată cu căsătoria Leliei cu Aureliu Popescu moşia moştenită intră într-un amplu proces de modernizare, care v-a culmina cu înfiinţarea Fermei Semincere de Legume şi Flori Perieţi, cunoscută sub denumirea de Ferma Model Perieţi.
Muzeograf, Dr. Andreea Panait
